joi, 27 august 2015
Poza
vineri, 21 august 2015
Renăscută
Stanca albastra , in lacrimi imbracata,
Esti aici ,intr-o ceata disperata.
Fulgi usori de praf de dor , se lasa ,
Si te imbraca ,ca pe o zana fermecata.
Esti rece , si intunecata .
Unde ti-e lumina de alta data?
Ai pierdut-o intr-o alta viata?
Cand erai costumata ?
Intr-o fata!
Esti singuratica , si prea distanta ,
De tot ce iubeai tu alta data.
Ce se intampla cu tine , cand lumina luni te atinge?
Cazi usor intr-o melancolie , fara usa de iesire?
Te privesc de departe , fara sa stau prea aproape,
De tot ce e mai bun , in universul asta prea ud.
Ud de prea multe lacrimi , care ti-au conturat fata,
Te simt , esti aici .. in gand imi joci un mit.
Despre tot ce ai trait vre-o data, erai intruchipata…
Intr-o fata prea senia , cu o viata fermecata.
Zambet cald ce aveai tu , ochi prea mari ce ii deschideai cand soarele te vedea,
Si iti spunea , ca a trecut tot ce a fost mai bun.
Fara ca sa realizezi , ca o sa te inbolnavesti!
De o prea crunta bola, ca si intr-o primavara,
In care te-ai indragosti mereu , fara sa crezi ca exista un derbedeu ,
Care iti va frange inima, si va pleca cu ea,
Undeva, candva..ai trait si tu asa ceva…
Nu te uita acum la mine , fara sa crezi ca nu e bine!
Sa iti asculti povestea ta, cand acel cineva,
Ti-a alugat inima din dreapta ta,
Si a fugit in lume cu ea.
Ai gasit-o prea tarziu , aruncata intr-un sicriu!
Intr-o groapa pe pamant , prea putin sa iti mai spun,
Ca din inima ta a crescut , ceea ce tu acum crezi ca e de mult,
O piatra simpla albastra, care sta si se usuca de in data ,
Ce soarele o arde pe fata, fara sa simta alta viata!
Decat ceea ce esti tu de fapt , o simpla piatra alungata in zadar,
Transformata in metal , fata de tot ce e uman!
Ai renascut sub o alta forma , cand tu erai moarta in lumina,
Te priveau multi, si iti alungau cate o umila mila..
Cand te vedeau asa trista , fara inima ce sa te mai tina,
In viata , senina si continua .
Ai crescut , te-ai dezvoltat ..
Chiar si flori de mucegai ai inpiedicat,
Sa se urce pe al tau corp , petrificat in decor!
Dar eu stiu , ca esti vie ,
Cand vad ca te uiti la mine …
Desi nu scoti un sunet, imi vorbesti parca prin nestire ,
Print un zambet fals de mandrie, ca esti acea piatra de cununie,
A unei vieti triste si iubire , in care ai cresut tu intr-o veselie.
Deasupra capului celei care ai fost , uitate acum in jos,
O sa te vezi pe tine , fara de adapost .,
Cand totul era mai frumos .
Ai decis sa te alungi , in prapastie fara de fund ,
Sa te lovesti si sa mori , ca sa ajungi in decor,
O simpla piatra albastruie ,ce isi plange de mila,
De fiecare data cand ti-e dor , de tot ce ai iubit .
luni, 17 august 2015
Pentru tine
Noaptea muzici a ajuns lângă mine
Încălzindu mă cu sunete calde de iubire .
Care ard încă pe lângă mine ,
Fără oprire .
Gânduri frumoase sunt lângă tine ,
În care te țin în brațe și te sărut ușor ,
Cu multa patima și dor .
Sunt aici învelit , în șoaptă dezvelit ,
Privirea calda ,arzătoare ..
La o poza de a ta , în fiecare seara .
Te aștept sa vii ..sa fim doi ,
Sa ne iubim așa Cum știm numai noi .
O melodie a început , în care te regăsesc ca și la început ,
Privirea ta calda , arzătoare ,
Sufletul mi l răscolește iară .
Trupul te vrea lângă el , sa Îți simt parfumul iar ,
Parul lăsat ușor , pe al meu piept plin de dor .
Sunt aici și suspin , în liniște pe deplin .
Lacrimi calde de fericire , au ajuns pe al meu obraz fierbinte ,
Când mă gândesc la tine , totul se învăluie în prețuire ,
Prețuire de minut , care mi a fost frica la început ,
Sa o accept în viața mea , fără sa știu ca tu o sa fii iubita mea .
Sunt fericit , cand Îți spun tot ce eu simt ,
Deși știu ca nu mă auzi ,
Sper ca acest mic poet , te a făcut sa zâmbești .
Și sa îmi scrii noapte buna ,
Măcar o data pe luna .
Te sărut ușor , de la distanta și cu prea mult dor ,
De ale tale buze moi , și ochi cei strălucitori .
Sunt prezent prin gânduri bune
La vocea ta , în minte îmi răsună ,
Ca și o melodie , care îmi face viața mai buna.
Si Îți mulțumesc ca ești lângă mine ..